MUZ FM

NEWS

20 ianuarie, cea mai deprimantă zi din 2014?

Cea de-a treia zi de luni a anului, care, în 2014, cade pe 20 ianuarie, este considerată a fi cea mai deprimantă zi, la această concluzie ajungând un psiholog britanic care a creat o formulă matematică pentru a identifica cele mai dificile momente ale anului.
Teoria despre “Blue Monday” a apărut în 2005, când psihologul britanic Cliff Arnall a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula cele mai îngrozitoare zile ale anului.
Psihologul a luat în considerare vremea din această perioadă, facturile la utilităţi, datoriile, nivelul motivaţional, sărbătorile de iarnă, precum şi faptul că mare parte dintre oameni urăşte zilele de luni.
Astfel, Cliff Arnall a stabilit ca cea de-a treia zi de luni a anului să fie considerată cea mai deprimantă zi, având în vedere că oamenii în această perioadă manifestă o stare de tristeţe, inactivitate şi consumă carbohidraţi în exces.