Primul teaser al celui de-al şaselea şi ultimului sezon al serialului „Culisele puterii/ House of Cards”, filmat fără implicarea lui Kevin Spacey, a fost prezentat de Netflix, duminică seară, la gala premiilor Oscar. Actriţa Robin Wright devine protagonista show-ului, noul sezon urmând să debuteze în toamnă, cu opt episoade, scrie hollywoodreporter.com.
„Abia începem”, apare în teaser spunând Claire Underwood (Robin Wright), aflată în Biroul Oval.
Sezonul precedent al serialului a pregătit personajul lui Wright, noul preşedinte Underwood, să fie starul show-ului, cu mule luni înainte de a fi lansate acuzaţii de comportament sexual inadecvat la adresa lui Spacey. Aceste acuzaţii au dus la excluderea actorului din serial.
Cel de-al cincilea sezon al producţiei s-a încheiat cu Claire Underwood spunând că este „rândul meu”, după ce aceasta devine preşedinte, înlăturându-l pe soţul ei, Frank Underwood (Spacey) din Casa Albă.
După ce a oprit producţia pentru a rescrie scenariul, excluzându-l pe Frank Underwood, personajul lui Spacey, compania Media Rights Capital a anunţat că va relua pregătirea ultimului sezon la începutul acestui an. Eliminarea personajului interpretat de Spavey din serial nu a fost dificilă – în cartea scrisă de Michael Dobbs care a inspirat serialul, Frank Underwood moare.
Când Netflix a anunţat în noiembrie că încheie colaborarea cu actorul şi producătorul executiv Spacey, surse ale The Hollywood Reporter au spus că scenariul pentru cel de-al şaselea sezon era aproape finalizat. Ultimul sezon al show-ului urma să aibă 13 episoade.
______________________________
Hai să fim prieteni pe Facebook! LIKE pe Muz FM! Ne găseşti pe Instagram.
Vrei şi mai mult? Suntem şi pe Twitter.
_______________________________
sursa: www.news.ro