MUZ FM

NEWS

Carla’s Dreams ne învaţă „Formula Apei”! Vezi aici clipul plin de simboluri – VIDEO

Carla’s Dreams ne învaţă „Formula Apei”, în cazul în care am lipsit de la chimie, chimia interumană evident. Melodia primeşte un videoclip atipic, pe care îl puteţi urmări mai jos. Este mai degrabă un vizualizer, plin de simboluri.
Protagonistul clipului „Formula Apei” este un fotomodel masculin cu părul vâlvoi şi cu o haină de blană. Cine a crezut că e vorba despre apă banală aici s-a înşelat, pentru că versurile sunt despre lacrimi, despre şoapte şi despre focul din interior. Dansul în cuşcă al protagonistului din acest material vizual aminteşte de celebra prestaţie a lui Shia LaBeouf în „Elastic Heart” de la Sia.

Ca şi restul clipurilor celebre Carla’s Dreams şi acesta este regizat de către Roman Burlaca. Ne-am obişnuit cu release-uri bilunare ale artistului cu faţa pictată, ascultând în ultima lună single-urile „Frica” şi „Beretta”, cu videoclipuri impresionante. Pe finalul celor 3 minute de video nou, masculul alfa este copleşit de un şuvoi de apă, probabil acele lacrimi despre care cântă artistul din Republica Moldova.

„Un text scris greu, o piesa aproape nedorita..,” spune Carla’s Dreams despre melodie.

„Formula Apei” a avut un debut scenic de anvergură, fiind cântată în premieră pe Arena O2 din Londra în această primăvară. Carla’s Dreams a făcut show în faţa a 3000 de persoane şi a adus aceeaşi energie şi atunci când a deschis concertul The Prodigy din Chişinău, pe 3 iunie. Acest single este extras de pe albumul „Antiexemplu”, al patrulea LP al formaţiei şi al doilea lansat în România printr-un concert la Arenele Romane pe 13 mai.

Discul îmbină elemente de hip-hop cu pop şi rock, dar şi EDM şi jazz.

_______________________________________________________________________

Hai să fim prieteni pe Facebook!  LIKE pe Muz FM! Ne găseşti pe Instagram.

Vrei şi mai mult? Suntem şi pe Twitter.

_____________________________________________________________________

Sursa: infomusic.ro

COMENTARII

comments

Lasă un răspuns