MUZ FM

NEWS

Cele mai profitabile filme, la nivel mondial, în 2017

Walt Disney Company este cea care deţine supremaţia şi anul acesta. Compania a depăşit, în 2017, cifra de 6 miliarde de dolari încasări, în special mulţumită filmelor „The Beauty and The Beast” şi „Guardians Of The Galaxy Vol. 2”.

TOP 10-Cele mai profitabile filme, la nivel mondial, în 2017:

„The Beauty and The Beast”, 1,26 de miliarde de dolari

Pelicula, cu Emma Watson în rol principal şi regizată de Bill Condon, a avut un buget de 160 de milioane de dolari. Ea a generat încasări totale în Statele Unite de 504 milioane de dolari, iar la nivel internaţional, de 759,5 milioane de dolari, potrivit cifrelor boxofficemojo.com.

„The Fate and The Furious”, 1,23 de miliarde de dolari

Al optulea lungmetraj din franciza „Furios şi iute” a generat încasări totale în SUA de 225,7 milioane de dolari, şi, la nivel internaţional, de 1 miliard de dolari.

„Dispicable Me 3”, 1,03 miliarde de dolari

Animaţia, cu buget de 80 de milioane de dolari, a generat încasări de 264,6 milioane de dolari, în SUA, şi de 768,8 milioane de dolari, la nivel internaţional.

„Spider-Man: Homecoming”, 880,1 milioane de dolari

Regizat de Jon Watts, lungmetrajul produs de  Marvel Cinematic Universe (MCU) – cu buget de 175 de milioane de dolari – a generat încasări de 334,2 milioane de dolari, în Statele Unite, şi de 545,9 milioane de dolari, la nivel internaţional. Filmul a fost lansat pe 7 iulie.

„Guardians of the Galaxy Vol 2”, 863,65 milioane de dolari

Cel de-al treilea film din franciză a avut un buget de 200 de milioane de dolari şi a fost lansat pe 5 mai. Lungmetrajul regizat de James Gunn a generat încasări,în SUA, de 389,8 milioane de dolari, şi, la nivel internaţional, de 473,7 milioane de dolari.

„Thor: Ragnarok”, 844,5 milioane de dolari

Lungmetrajul „Thor: Ragnarok”, o producţie Disney-Marvel, a avut cea de-a patra cea mai profitabilă lansare a acestui an, după „Beauty and the Beast”, care a generat la debut încasări de174,8 milioane de dolari, „Guardians of the Galaxy Vol. 2”, cu 146,5 milioane de dolari, şi „It”, cu 123,4 milioane de dolari.

Regizat de Taika Waititi, filmul a generat încasări de 309,1 milioane de dolari, în SUA, şi de 535,4 milioane de dolari, la nivel internaţional. Cu un buget de 180 de milioane de dolari, producţia a fost lansată pe 3 noiembrie.

„Wonder Woman”, 821 milioane de dolari

Filmul regizat de Patty Jenkins, cu Gal Gadot în rolul principal, a fost lansat pe 2 iunie. Cu un buget de 149 de milioane de dolari, filmul a generat încasări de 412,5 milioane de dolari, în SUA, şi de 409,2 milioane de dolari, la nivel internaţional. O continuare a lui va fi lansată în noiembrie 2019.

„Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales”, 794,8 milioane de dolari

Cel de-al cincilea lungmetraj al francizei, lansat pe 26 mai, a generat încasări, în SUA, de 172,5 milioane de dolari, şi, la nivel internaţional, de 622,3 milioane de dolari. Filmul regizat de Joachim Ronning şi Espen Sandberg a avut un buget de 230 de milioane de dolari.

„Star Wars: The Last Jedi”, 745,3 milioane de dolari

Regizat de Rian Johnson, cu Mark Hamill, Carrie Fisher, John Boyega, Lupita Nyong’o, Laura Dern şi Benicio Del Toro în distribuţie, filmul a fost lansat pe 15 decembrie. Până acum, pelicula a generat încasări de 365 milioane de dolari, în Statele Unite, şi 380 de milioane de dolari, la nivel internaţional.

„It”, 698 milioane de dolari

Filmul horror bazat pe romanul omonim semnat de Stephen King este regizat de Andres Muschetti şi a fost lansat pe 8 septembrie. Pelicula a generat încasări de 327,4 milioane de dolari, în SUA, şi de 370 de milioane de dolari, la nivel internaţional. Producţia  avut un buget de 35 de milioane de dolari.

________________________________________________
Hai să fim prieteni pe Facebook!  LIKE pe Muz FM! Ne găseşti pe Instagram.

Vrei şi mai mult? Suntem şi pe Twitter.
________________________________________________

Sursa:news.ro

COMENTARII

comments

Lasă un răspuns