MUZ FM

NEWS

Cine este Rag N’ Bone Man, autorul hitului „Human”?

Human a ajuns un adevarat hit în Europa şi inclusiv la noi a reuşit să ajungă în topul celor mai difuzate piese. Cine este însă Rag N’ Bone Man, autorul acestui hit?

 

Rag N’ Bone Man e un MC care şi-a dezvoltat cariera în Brighton, la început în cercurile de hip-hop din oraş pentru ca apoi să îşi găsească propriul stil care mixează zona de rap cu muzică blues. Până acum, Rory Graham a lansat trei EP-uri, debutul său având loc în 2012 cu Bluestown, încurajat fiind chiar de tatăl său să cânte blues.

Cu ajutorul prietenilor săi din Brighton, Rag N’Bone Man a mai lansat apoi două EP-uri, Wolves, în 2014 şi Disfigured în 2015, toate fiind precursoarele unui prim material de studio, Human. Britanicul şi-a ales numele după un serial pe care îl urmărea împreună cu bunicul său, Steptoe and Sons şi chiar dacă unii ar considera că numele său de scenă e nepotrivit sau dubios, lui Rory nu îi pasă. Acesta ar putea fi şi motivul pentru care a încercat să trăiască în  Londra şi nu a simţit că metropola îl inspiră în vreun fel, aşa că s-a mutat înapoi, într-o suburbie a oraşului Brighton.

 

„Human” este primul single a tânărului artist britanic Rory Graham, al cărui nume de scenă este Rag’n’Bone Man.  Lansată în iulie 2016, melodia se va regăsi pe albumul de debut al cântăreţului.

 

Rag’n’Bone Man a lansat până acum mai multe piese, însă niciuna nu se a ajuns la succesul „Human”. Anul trecut a lansat alte două piese, „Healed” și „Hard Came the Rain”, care au rămas însă în afara clasamentelor internaționale.

 

Succesul artistului în vârstă de 31 de ani a fost doar o chestiune de timp, iar anul acesta, criticii de la Brit Awards i-au oferit trofeul Critics Choice Award. Aceştia nu par să se înşele, pentru că de-a lungul timpului premiul a fost oferit unor nume ca Adele, Ellie Goulding sau Sam Smith.

 

Sursa: urban.ro

COMENTARII

comments

Lasă un răspuns