MUZ FM

NEWS

EUROVISION 2017: S-a tras la sorţi ordinea în care se va cânta în finală

Trupa SunStroke Project, care a interpretat pe scena de la Kiev piesa „Hey Mamma”, va intra pe poziţia 7 în finala competiţiei, care va avea loc sâmbătă la Kiev.

Ordinea intrării în concurs a celor 26 de finaliste Eurovision 2017 va fi: Israel, Polonia, Belarus, Austria, Armenia, Olanda, Moldova, Ungaria, Italia, Danemarca, Portugalia, Azerbaidjan, Croaţia, Australia, Grecia, Spania, Norvegia, Marea Britanie, Cipru, România, Germania, Ucraina, Belgia, Suedia, Bulgaria, Franţa.

În urma primei semifinale a Eurovision Song Contest 2017, care a avut loc marţi, la Kiev, s-au calificat în ultima etapă a competiţiei alte 10 ţări dintre cele 18 care au participat în acea etapă. Acestea au fost anunţate în ordine aleatorie: Republica Moldova, Azerbaidjan, Grecia, Suedia, Portugalia, Polonia, Armenia, Australia, Cipru şi Belgia.

Celelalte nouă ţări care s-au calificat în finală, joi, alături de România, au fost: Bulgaria, Belarus, Croaţia, Ungaria, Danemarca, Israel, Norvegia, Olanda şi Austria.

Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare – Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia – sunt calificate, alături de ţara gazdă, Ucraina, direct în finală.

Eurovision Song Contest 2017 se desfăşoară sub sloganul „Celebrate diversity”, în competiţie participând în total 42 de ţări, după retragerea Rusiei.

Italianul Franceso Gabbani este marele favorit la casele de pariuri, cu piesa „Occidentali’s Karma”, fiind urmat la mică diferență de Salvador Sobral, din Portugalia, și bulgarul Kristian Kostov.

Și Belgia intră în lupta pentru marele premiu, fiind reprezentată de Blanche, cu piesa „City Lights”. Iar Suedia, câștigătoarea din 2012 și 2015, are mari șanse să mai obțină o victorie prin Robin Bengtsson, cu melodia „I can’t go on”. România este a șasea favorită la casele de pariuri.

Topul este completat de Marea Britanie, Armenia, Olanda și Moldova.

La polul opus se situează Spania, care este cotată cu cele mai mici șanse pentru a câștiga Eurovisionul anul acesta. Nici Ucraina, țara gazdă, nu a impresionat cu piesa „Time”, interpretată de O.Torvald, iar țări precum Cipru, Belarus sau Grecia se situează la fel de jos în topul preferințelor publicului.

COMENTARII

comments

Lasă un răspuns