MUZ FM

NEWS

Freddie Mercury, piesă şi imagini lansate ÎN PREMIERĂ după aproape 28 de ani de la moartea artistului

La aproape 28 de ani de la moartea artistului a fost lansată o nouă melodie cântată de Freddie Mercury, considerată pierdută până acum.

Noi imagini cu Freddie Mercury au fost lansate alături de o nouă melodie, după un deceniu în care s-a încercat recuperarea înregistrării audio. „Time Waits For No One” a fost înregistrată inițial în aprilie 1986, făcând parte din musicalul Time, acum fiind lansată o versiune în care artistul repetă melodia la pian, vocea lui fiind separată de backing vocals.

Melodia a fost scrisă de Dave Clark, compozitorul care a recuperat din arhivă piesa înregistrată de Freddie Mercury la vârsta de 40 de ani.

„Când am înregistrat-o pentru prima dată, am mers pe Abbey Road și am încercat-o doar cu Freddie și cu pianul. Mi-a dat fiori. A fost magic”, a declarat Clark pentru BBC Radio 2.

„Apoi am înregistrat melodia și am adăugat 48 de voci, lucru care nu se mai făcuse în Abbey Road înainte. A fost fabulos – dar am simțit că este ceva special legat de prima repetiție”, a adăugat Dave.

După ce a căutat prima înregistrare timp de 10 ani, Dave Clark a găsit-o în 2017. Acesta a izolat vocea lui Freddie Mercury și l-a chemat pe Mike Moran să înregistreze încă o dată melodia pentru pian. Rezultatul a fost făcut public acum, iar Dave a declarat că îi trezește aceleași emoții ca prima dată când l-a auzit pe Freddie cântând această piesă.

 

Freddie Mercury și Dave Clark au fost prieteni din 1976, când s-au întâlnit în culisele unui concert Queen în Londra și au rămas apropiați până la moartea artistului în 1991. Clark a fost lângă Freddie în noaptea în care acesta a murit, vorbind despre acest moment pentru Daily Mail, în 2011.

„Medicul fusese acolo înainte cu jumătate de oră și spusese că mai are câteva zile de trăit, așadar nu ne așteptam să moară atât de repede. Am telefonat-o pe Mary (Mary Austin, fosta iubită și cea mai bună prietenă a artistului). Ea locuia în apropiere. A fost neașteptat, altfel ar fi fost lângă el. Ea a avut teribila sarcină de a-i anunța pe părinții și pe sora lui Freddie că acesta a murit”, a povestit Dave Clark.

Acest nou videoclip este lansat la câteva luni de la lansarea în cinematografe a filmului „Bohemian Rhapsody”, un film biografic despre viața solistului Queen.

Rami Malek, cel care a interpretat rolul lui Rami Malek, a câștigat un premiu Oscar și un premiu Bafta pentru interpretarea sa, iar „Bohemian Rhapsody” este considerat a fi cel mai bun film biografic din toate timpurile cu încasări de peste 900 de milioane de dolari.

 

__________________________

Hai să fim prieteni pe Facebook!  LIKE pe Muz FM! Ne găseşti pe Instagram.

Vrei şi mai mult? Suntem şi pe Twitter.
__________________________

sursa: elle.ro

COMENTARII

comments

Lasă un răspuns