MUZ FM

NEWS

Gala Golden Globes 2017: Top 10 cele mai frumoase rochii

Aseară s-a desfăşurat cea de-a 74-a ediţie a Globurilor de Aur, a doua cea mai importantă festivitate din lumea filmului. Vedetele nu au întârziat să-şi etaleze cele mai frumoase ţinute iar presa internaţională a şi pus eticheta pe cele mai bune dintre ele.
Harpersbazaar.com a alcătuit un top al celor mai frumoase ţinute şi de la Nicole Kidman şi până la Ruth Negga, puteţi vedea mai jos care au fost cele mai bine îmbrăcate vedete la ceremonia de decernare a Globurilor de Aur.
1. Nicole Kidman a purtat o ţinută Alexander McQueen şi a fost aleasă ca prima în top deoarece această ţinută argintie i-a oferit o frumuseţe aparte, complicată şi elegantă, lăsându-i umerii de statuetă goi.


Poate că pe altcineva, rochia aceasta (creată de Sarah Burton pentru Alexander McQueen), ar risca să arate precum o costumaţie de patinatoare, însă clar nu şi pe Nicole Kidman, care o poartă cu atitudinea perfectă pentru a o transforma într-una dintre cele mai frumoase rochii de la această ediţie a Globurilor de Aur.
2. Natalie Portman a purtat probabil una dintre cele mai frumoase creaţii Prada. Însărcinată fiind, ea a ales o combinaţie perfectă pentru acest eveniment, ceva ce aduce aminte de Jaqueline Kennedy, o rochie galben zdrobitor, cu decolteu bărcuţă la gât, mânecii trei sferturi şi bijuterii de la Tiffany&Co.


3. Emma Stone e și ea printre vedetele cu rochiile cele mai frumoase de la Golden Globe. Actriţa a etalat o ţinută Valentino Haute Couture. De la un decolteu adânc şi până la aplicaţiile de stele, este rochia la care toate fetiţele visează să o poarte când vor deveni adulte.


4. Blake Lively a etalat şi ea o impresionantă rochie neagră ce poartă semnătura Atelier Versace. Lively este o profesionistă a covorului roşu deoarece a arătat că poate fi absolut superbă în catifea neagră împodobită cu cristale Swarovski aurite şi putând brăţări cu smaralde de „Super Woman”.


5. Ruth Negga a purtat o creaţie Louis Vuitton, acompaniată de o brăţară din colecţia Gemfields x Fred Leighton. Specialiştii în modă de la harpersbazaar.com spun că în momentul în care Nicholas Ghesquiere îţi crează o ţinută pentru o ceremonie de decernare a premiilor în industria filmului, ştii sigur că ai reuşit în lumea modei.


6. Jessica Biel a ales să poarte o rochie semnată Elie Saab, cu decolteu până la nivelul abdomenului şi cu despicătură până la nivelul coapselor şi a reuşit să arate extrem de elegant şi classy.

 


7. Sarah Jessica Parker nu a mai apărut la decernarea Globurilor de Aur din anul 2007! Şi cum îţi faci intrarea după 10 ani de absenţă dacă nu într-un mod memorabil?! SJP a făcut- într-o rochie de mireasă, care face parte din cea mai recentă colecţie Bridal semnată Vera Wang!


8. Evan Rachel Wood a fost o adevărată apariţie în costumul ei semnat Custom Altuzarra. Actriţa a declarat pe covorul roşu că a ales să poarte un costum în locul unei rochii pentru a inspira toate fetele care o vor vedea pe covorul roşu de la Globurile de Aur, şi pentru a le transmite că, în cazul în care își doresc să ocolească rochiile, să ştie că este perfect în regulă această opţiune.

 
9. Lily Collins a purtat o rochie semnată Zuhair Murad, cu broderie din dantelă aplicată manual pe tulle. Rozul pudrat şi cocul de balerină au reuşit să creeze un aer diafan, astfel încât să nu pară prea mult.


10. Michelle Williams a purtat şi ea o ţinută Louis Vuitton, dar nu asta a adus-o în top, ci faptul că a purtat trei dintre marile trenduri ale anului 2016: dantela, umerii goi şi colierul la baza gâtului, totul cu o eleganţă specială.

COMENTARII

comments

Lasă un răspuns