MUZ FM

NEWS

Harry Styles a lansat un clip haios pentru piesa „Kiwi”! Vezi cum are loc o bătălie cu dulciuri – VIDEO

Harry Styles a făcut public videoclipul piesei „Kiwi”. Melodia este extrasă de pe albumul solo de debut, „Harry Styles”, lansat pe piață pe 12 mai 2017.
Harry Styles a urmat exemplul lui Zayn Malik și s-a desprins de One Direction pentru a-și construi o carieră solo. Din câte se pare, lucrurile merg cât se poate de bine. Primul său material discografic post One Direction se bucură de atenția publicului, prezentând o ipostază diferită a cântărețului, mai puțin comercială, marcată de influențe soft rock.

Primul single de pe noul album, „Sign of the Times”, a fost urmat de „Two Ghosts”, o baladă rock cu un clip ce îl prezintă pe Harry cântând live.

„Kiwi” este cea de-a treia melodie lansată. Videoclipul  prezintă un adevărat război, în care armele sunt diferite tipuri de dulciuri. „Soldații” sunt copii cu o atitudine foarte puternică, luându-și în serios rolul. Decorurile, costumațiile, prezența lui Harry la finalul videoclipului, precum și „armata” de câini fioros de drăgălași întregesc „spectacolul” audio-vizual.

Tracklist ”Harry Styles”:

  1. Meet Me in the Hallway
  2. Sign of the Times
  3. Carolina
  4. Two Ghosts
  5. Sweet Creature
  6. Only Angel
  7. Kiwi
  8. Ever Since New York
  9. Woman
  10. From the Dining Table

În paralel cu debutul carierei solo, Harry Styles și-a început anul acesta și cariera în cinematografie. Tânărul artist joacă în drama thriller „Dunkirk”, noul film al reputatului regizor Christopher Nolan (cunoscut pentru „Inception”, „Interstallar”, „The Dark Knight”). Acțiunea filmului este plasată în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, din distribuție făcând parte și Tom Hardy, Kenneth Branagh și Mark Rylance.

_______________________________________________________________________

Hai să fim prieteni pe Facebook!  LIKE pe Muz FM! Ne găseşti pe Instagram.

Vrei şi mai mult? Suntem şi pe Twitter.

_____________________________________________________________________

Sursa: infomusic.ro

COMENTARII

comments

Lasă un răspuns