MUZ FM

NEWS

Irlanda: Fanii U2 sărbătoresc 40 de ani de la înființarea trupei

Fanii trupei irlandeze U2 sărbătoresc săptămâna aceasta 40 de ani de când cei patru membri ai trupei s-au reunit pentru prima dată în bucătăria bateristului Larry Mullen pentru a repeta, relatează EFE.

Bono (solist), The Edge (chitară, clape și voce) și Adam Clayton (bas) au răspuns în urmă cu patru decenii la anunțul postat de Mullen pe ușa clădirii Temple Mount School din Dublin, în care scria: „Baterist caut muzicieni pentru a forma o trupă”.

Coincizând cu aniversarea nașterii trupei, Little Museum din capital irlandeză dedică grupului o expoziție despre istoria sa cu materiale furnizate de fani, iar la sfârșitul săptămânii se vor organiza diferite concerte ca omagiu adus U2.

La 25 septembrie 1976, patru adolescenți cu plete, îmbrăcați în blugi și jachete de piele s-au întâlnit pentru a forma o trupă pe care au numit-o inițial Feedback.

„Acest ciudat grup de oameni s-au reunit în bucătăria mea din Artane—zona rezidențială din nordul orașului Dublín. Și aici a început totul”, a scris Mullen pe pagina de internet a U2.

Clayton a mărturisit că a descoperit rock and roll-ul cu trei ani în urmă — când avea 13 ani — și l-a convins pe tatăl lui să-i cumpere o chitară bass: „Pur și simplu suna bine pentru mine. Profund, debordant și satisfăcător”, a scris muzicianul.

Plini de pasiune și inspirație pentru muzica punk, cei patru au repetat ore întregi în bucătăria lui Mullen.

Primul lor album ca U2 s-a intitulat ‘Boy’ (1980), dar a fost cu ‘War’ (1983) — al treilea lor album — când au ajuns pe primul loc în topul Marii Britanii.

În prezent, trupa deține mai multe premii Grammy decât oricare altă trupă, având în vedere că în patru decenii de carieră U2 a acumulat în total 22 de trofee și a vândut aproximativ 150 de milioane de exemplare în întreaga lume.

Sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns