MUZ FM

NEWS

James Cameron începe filmările la o continuare a peliculei „Avatar”

Regizorul James Cameron a confirmat că, în luna ianuarie 2016, va începe filmările pentru o continuare a peliculei SF „Avatar”, producţia care a generat cele mai mari încasări din toate timpurile, 2,78 de miliarde de dolari, informează contactmusic.com.

Perioada de preproducţie a durat aproximativ doi ani. „Design-ul este aproape gata, ceea ce este foarte important. A fost o misiune de aproape doi ani. Am finalizat toate peisajele, creaturile şi noile lumi”, a declarat regizorul, adăugând că încă se lucrează la scenariu.

„Infrastructura este gata, la fel şi partea tehnică, aşa că suntem hotărâţi să începem după prima zi a anului nou”, a mai spus Cameron.

Despre lansarea acestui film, regizorul spune că va avea loc la sfârşitul anului 2017. „Avem ca ţintă Crăciunul anului 2017, cel puţin asta am anunţat. Nu consider asta ca fiind atât de important ca faptul că, în momentul în care vom avea toate filmele din trilogie gata, acestea vor fi lansate la un an distanţă. Fiecare peliculă este de sine stătătoare, dar spune o poveste mult mai mare”, a afirmat James Cameron.

„Avatar”, cu Sam Worthington, Zoe Saldana şi Sigourney Weaver în distribuţie, a fost distins, între altele, cu trei premii Oscar din nouă nominalizări, trei Globuri de Aur şi două premii BAFTA (British Academy of Film and Television Arts).

Lungmetrajele „Avatar” şi Titanic”, regizate de James Cameron, reprezintă filmele cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei – cu 2,78 miliarde de dolari, respectiv 1,84 miliarde de dolari.

Sursa: mediafax.ro

Lasă un răspuns