MUZ FM

NEWS

La ce riscuri se expun cei care folosesc FaceApp, aplicația care îmbătrânește

În ultimele zile, rețelele sociale au fost pline de fotografii în care utilizatorii au împărtășit cu prietenii lor cum arată cu păr alb și riduri. Acestea au fost realizate cu ajutorul FaceApp, o aplicație care scanează fețele pentru a le face să pară mai tinere, mai bătrâne sau să pară că aparțin sexului opus. Totul pare distractiv, asta până aflăm detaliile din spatele aplicației.

La moment, este aplicația gratuită numărul unu pentru utilizatorii de iPhone din peste 20 de țări din lume, iar în fiecare zi peste 700.000 de utilizatori o descarcă, scrie ABC News, citat de Playtech.

Aplicația a fost creată în Rusia și folosește o formă de inteligență artificială pentru a transforma chipurile din orice fotografie, potrivit fondatorului aplicației Yaroslav Goncharov. Totuși, există o problemă cu confidențialitatea.

Pe scurt, aplicația ar avea acces la mult mai multe informații despre utilizatori decât am crede. Nu e foarte clar ce se întâmplă cu datele utilizatorilor, dar cert e că politica de confidențialitate a aplicației nu e tocmai de partea lor. Astfel, odată ce bifăm căsuntem de acord cu politica de confidențialitate, creatorii aplicației FaceApp pot face cam orice cu datele obținute.

Aplicația FaceApp ar putea folosi fotografiile în scop comercial, pentru a-și antrena propriile sisteme de recunoaștere facială. De asemenea, informațiile despre utilizatori ar putea ajunge și la terți. Dacă ați folosit FaceApp, i-ați dat și permisiunea să vândă oricui datele pe care le are.

Experții în securitate cibernetică avertizează despre pericolele de care suntem ceva mai puțin conștienți în lumea digitală. Astfel, ar fi bine să ne protejăm imaginile în același mod în care o faci când vine vorba de alte informații, cum ar fi data de naștere sau codul numeric personal.

____________________________________________________

Hai să fim prieteni pe Facebook!  LIKE pe Muz FM! Ne găseşti pe Instagram.

Vrei şi mai mult? Suntem şi pe Twitter.
__________________________

sursa: unimedia.info

Lasă un răspuns