MUZ FM

NEWS

Lady Gaga a anunţat lansarea noului său album, „Chromatica”

Vedeta pop Lady Gaga a anunţat pe contul său de Instagram că va lansa pe 10 aprilie noul său album întitulat „Chromatica”, o producţie discografică ce include şi single-ul „Stupid Love” prezentat săptămâna trecută.

Este vorba de cel de-al şaselea său album de studio şi va fi disponibil începând cu această dată atât în magazine cât şi pe descărcare online. Produs de americanul BloodPop, în vârstă de 29 de ani, şi de Lady Gaga, noul album va fi lansat de Interscope Records.

Alături de anunţul privind lansarea noului album, artista a postat şi imaginea unui poster pe al cărui fond fucsia apare scris LG-6, acronimul cu care fanii artistei se referă la cel de-al 6-lea album al lui Lady Gaga.

„Nu este coperta albumului, dar am făcut-o pentru voi ca să vă puteţi bucura anticipat”, scrie artista pe reţeaua de socializare.

Într-un interviu publicat cu câteva zile în urmă de Apple Music, Lady Gaga asigură că albumul „Chromatica” a ajutat-o să „se însănătoşească”.

„Este despre cum să te însănătoşeşti şi să fii mai curajos. Când vorbim de dragoste este foarte important să vorbim şi despre faptul că a iubi pe cineva implică şi foarte mult curaj”, a spus Gaga într-o emisiune televizată.

Săptămâna trecută şi după o pauză de peste trei ani, artista a revenit pe scena muzicii pop cu un videoclip futurist care însoţeşte noul ei single, intitulat „Stupid Love”. Vedeta americană s-a întors la rădăcinile sale muzicale cu această piesă care prefaţează albumul „Chromatica”.

Noua melodie, care aminteşte de „Born This Way”, este însoţită de un videoclip antrenant, într-o atmosferă disco. În videoclip sunt prezentate triburi aflate în război, purtând ţinute strălucitoare, înainte ca Lady Gaga şi dansatorii ei să-şi facă apariţia pentru a pune capăt conflictului.

________________________________________________________________

Hai să fim prieteni pe Facebook!  LIKE pe Muz FM! Ne găseşti pe Instagram.

Vrei şi mai mult? Suntem şi pe Twitter.
________________________________________________________________

sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns