MUZ FM

NEWS

Lady Gaga și Bradley Cooper trăiesc o poveste de dragoste și în viața reală?

De multă vreme un film nu a mai suscitat atâte comentarii ca A Star Is Born, și nu e de mirare că fanii peliculei cu mari șanse la Oscar au concluzionat că între Lady Gaga (32) și Bradley Cooper (43) există multă chimie, inclusiv în viața reală…

A Star Is Born este un film greu de povestit, și nu din cauză că ar avea un scenariu alambicat, ci pur și simplu pentru că emoția pe care ți-o trezește nu poate fi explicată prin cuvinte… Cei care l-au văzut au înțeles de ce am spus chimie perfectă atunci când ne-am referit la Lady Gaga și Bradley Cooper. Farmecul special al actorului combinat cu frumusețea neobișnuită și talentul cântăreței se combină în mod atât de firesc, iar povestea lor de dragoste pare atât de credibilă, încât nu-i poți disocia unul de altul. De aici și până la a specula că între cei doi există o poveste de dragoste și în viața reală a mai fost doar un pas. Din păcate…

În viața reală, protagoniștii au alți parteneri…

Bradley Cooper are, de trei ani de zile, o relație de dragoste cu superba Irina Shayk (32), care i-a dăruit o fetiță, iar Lady Gaga este și ea logodită. Chiar dacă artista a ținut ca povestea ei de iubire să fie una low profile, Christian Carino, spre dezamăgirea fanilor – care și-ar fi dorit ca ea să fie alături de Bradley – există și este logodnicul artistei din 2017! Dacă pe Irina Shayk o știe toată lumea datorită aparițiilor sale din celebra publicație Sports Illustrated Swimsuit Issue, dar și datorită relației de 5 ani pe care a avut-o cu faimosul Cristiano Ronaldo, logodnicul lui Lady Gaga a fost un… ilustru necunoscut.

Sursa: viva.ro

_____________________

Hai să fim prieteni pe Facebook!  LIKE pe Muz FM! Ne găseşti pe Instagram.

Vrei şi mai mult? Suntem şi pe Twitter.
__________________________

 

COMENTARII

comments

Lasă un răspuns