MUZ FM

NEWS

Replici savuroase în sânul familiei „The Rock”!

Din cauza aspectului său lucrat şi a corpului plin de muşchi, mulţi şi-au format impresia că Dwayne „The Rock” Johnson e cel mai fioros actor. În sânul familiei însa, starul are o imagine complet diferită de cea pe care o afişează pe marele ecran.

În urmă cu puţin timp, el a publicat o poză cu Jasmine, fetiţa de doi ani pe care o are cu logodnica sa, şi a povestit amuzat întâmplarea de la piscină.

„E minunat să-ţi poti reîncărca bateriile. Sunt acasă, cu fetele, şi o învăţ pe fetiţa-tornada să înoate. Mi-am dat jos tricoul şi am auzit-o că îmi spune ‘Tati, îmi plac ţâţişoarele tale maro’. Mulţumesc, scumpo, dar tati nu are ţâţişoare, ci pectorali”, a scris Dwayne în descrierea imaginii, însoţind textul de haştagurile „dă din picioare”, „foloseşte-ţi braţele”, „donul tatisoare maro”.

Nu este prima oară când starul din „Fast & Furious” si „Skyscraper” publică imagini sau materiale video din intimitatea căminului, alături de fiicele sale. Chiar nu mai e un mister pentru fani că îşi adoră copiii şi petrece timp în compania lor chiar şi atunci când se află pe platourile de filmare.

Ca de obicei, fanii i-au apreciat simţul umorului şi povestioara, semn că, orice ar face, „The Rock” are o bază solidă de admiratori.

_______________________
Hai să fim prieteni pe Facebook!  LIKE pe Muz FM! Ne găseşti pe Instagram.

Vrei şi mai mult? Suntem şi pe Twitter.
__________________________

Sursa: digi-film.ro

COMENTARII

comments

Lasă un răspuns