MUZ FM

NEWS

SATISFASHION: Cindy Crawford se retrage din modelling

Unul dintre cele mai emblematice supermodele, Cindy Crawford, a anunțat că se va retrage din cariera de modelling luna aceasta, când va împlini 50 de ani.

Cindy a precizat că nu-și regretă cariera, ci dimpotrivă, simte că și-a urmat pasiunile. Vedeta, care va împlini luna aceasta 50 de ani, a declarat pentru Rhapsody Magazine: ,,Sunt sigură că voi mai poza pentru încă 10 ani, dar nu voi mai fi model. Și este OK. Am terminat. Am lucrat cu toți acești minunați fotografi. Ce altceva mai trebuie să fac? Nu mă pot reinventa la nesfârșit. Nu trebuie să continui să-mi demonstrez că pot. Nu vreau asta.“

„Îmi iubesc job-ul, dar sunt chiar atât de superficială dacă spun că-mi place să mi se aranjeze părul, să fiu machiată și să arat cât mai bine? Am realizat că ceea ce iubesc cu adevărat este comunicarea. Iar cel mai bine în ultimii 30 de ani am comunicat prin fotografii.“

Cindy se retrage deja cu o întreagă carieră în spate. Pe lângă cea de fotomodel emblematic al anilor ’90, frumoasa Cindy este și mamă a doi copii, amândoi fotomodele în devenire.

Ultima campanie de modelling din care a făcut parte a fost cea alături de Naomi Cambell și Claudia Schiffer, semnată Balmain.

Sursa: glamour.ro

Lasă un răspuns