MUZ FM

NEWS

Satisfashion: O reclamă a Yves Saint Laurent, interzisă pentru că prezenta o femeie prea slabă

O reclamă a casei de modă Yves Saint Laurent a fost interzisă de autorităţile din Marea Britanie, care au considerat că în această campanie publicitară era prezentată în mod iresponsabil o femeie periculos de slabă, potrivit huffingtonpost.com.

Această campanie o avea în centrul său pe Kiki Willems, un model în vârstă de 18 ani. Aceasta a fost fotografiată întinsă pe podea, cu pieptul expus şi cu picioarele reliefate într-o manieră care i-a accentuat şi mai mult trupul foarte slab.

kiki-willems-1

O persoană care a văzut această reclamă în versiunea britanică a revistei Elle a făcut o plângere la autoritatea de reglementare în domeniu din Marea Britanie (The Advertising Standards Authority – ASA).

După analizarea sesizării, ASA a anunţat, miercuri, că a decis să interzică difuzarea acestei campanii publicitare în actuala sa formă. Totodată, autoritatea britanică şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care arată femeia care apare în această reclamă.

 „Am considerat că modelul a fost prezentat în imaginea campaniei într-o manieră nesănătoasă şi am decis că această reclamă a fost iresponsabilă”, au precizat reprezentaţii ASA.

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns