MUZ FM

NEWS

Trupa The Neighbourhood a lansat un single nou! Ascultă aici „Stuck with Me” – AUDIO

The Neighbourhood continuă să-și crească baza de fani cu o nouă piesă, intitulată „Stuck with Me”. Single-ul va fi inclus pe următorul EP al formației, ”to imagine”.

The Neighbourhood

The Neighbourhood cântă din 2011. În cei 4 ani de când se află pe piață au reușit să semneze un contract cu Columbia Records, să lanseze două EP-uri („I’m Sorry…” și „Thank You„) și un album ( „I Love You.„) și să obțină un Number One în topul Billboard Alternative Songs. Piesa care i-a plasat în atenția mediatică a fost „Sweater Weather„, compoziție ce a pornit de la un simplu ritm de chitară.

„Într-o zi, eu și Jesse (vocalistul) eram la mine acasă, iar eu zdrăngăneam la chitară. La un moment dat, Jesse m-a oprit și mi-a spus <<Hei, sună cool, hai să înregistrăm asta>>. Înregistrarea aia a devenit „Sweater Weather„. Când am terminat piesa complet, cu versuri și tot, ne-am spus <<Ok, sună destul de bine, ar trebui să continuăm să compunem>>”, a povestit pentru un post de radio chitaristul Zack Abels.

Originară din California, formația este compusă din Je$$e Rutherford (voce), Zach Abels (chitară), Michael „Mikey” Margott (bass), Jeremy Freedman (chitară) și Brandon Fried(tobe). Inițial, bateristul formației a fost Bryan Sammis, însă, așa cum se întâmplă atunci când „prinzi aripi”, la un moment dat nu toți membrii zboară în aceeași direcție. Bryan a optat deci pentru o carieră solo, părăsind formația în ianuarie 2014.

După o perioadă de susținut concerte și de lucru în studioul de înregistrări, The Neighbourhood s-a întors în 2015 cu un nou single, ”R.I.P. 2 My Youth”. Acesta este promovat printr-un videoclip în regia lui Hype Williams, ce a colaborat și cu Busta Rhymes și Kanye West. Piesa a fost inclusă pe albumul ”Wiped Out!”.

A urmat EP-ul ”Hard”, apărut în septembrie 2017, de curând trupa lansând piesa „Stuck with Me„. Noua piesă va fi inclusă pe EP-ul ”to imagine”, c eva fi lansat pe 12 ianuarie 2018.

AUDIO: The Neighbourhood – „Stuck with Me”

_________________________________________________
Hai să fim prieteni pe Facebook!  LIKE pe Muz FM! Ne găseşti pe Instagram.

Vrei şi mai mult? Suntem şi pe Twitter.
_________________________________________________

Sursa:infomusic.ro

COMENTARII

comments

Lasă un răspuns