MUZ FM

NEWS

Tu cât ai plăti pentru hainele Madonnei?

Costume, rochii şi bijuterii purtate de Madonna în filme precum „Evita” şi „A League of Their Own” şi în videoclipul piesei „Material Girl” reprezintă principalul punct de atracţie al unei licitaţii unde vor fi puse în vânzare diverse obiecte care au aparţinut unor celebrităţi.

Această licitaţie va fi organizată de casa Julien’s Auctions, în cartierul Beverly Hills din Los Angeles, în luna noiembrie, informează Reuters. Licitaţia se va desfăşura online şi se va întinde pe durata a două zile, în perioada 7-8 noiembrie.

Cele 140 de obiecte care au legătură cu viaţa şi cariera cântăreţei Madonna ar putea genera împreună încasări de peste 500.000 de dolari.

Multe dintre obiectele ce vor fi puse în vânzare provin dintr-o colecţie alcătuită de Marquee Capital, o companie londoneză specializată în investiţii alternative.

Printre loturile cele mai importante se află rochia de seară fără bretele, o capă din nurcă şi bijuteriile pe care Madonna le-a purtat în videoclipul piesei „Material Girl” şi care ar putea fi vândute cu peste 70.000 de dolari.
Potrivit casei organizatoare, Madonna a admirat-o pe Marily Monroe şi a ales să îmbrace acea rochie roz pe care celebra actriţă a purtat-o în anii 1950 în filmul „Domnii preferă blondele/ Gentlemen Prefer Blondes”.

La această licitaţie vor mai fi puse în vânzare rochia pe care Madonna a purtat-o atunci când a interpretat-o pe Eva Peron, fosta primă doamnă a Argentinei, în musicalul „Evita” din 1996, echipamentul şi mănuşa de baseball purtate de vedeta americană în filmul „Liga feminină de baseball/ A League of Their Own” din 1992, dar şi salopeta, blana de nurcă şi pălăria de cowboy cu care a apărut în videoclipul piesei „Music”.

Alături de rochia în nuanţa fildeşului pe care Madonna a purtat-o în scena care a transpus ceremonia de inaugurare a preşedintelui argentinian în filmul „Evita”, casa Julien’s Auctions scoate la vânzare alte 38 dintre cele 85 ţinute vestimentare pe care diva pop le-a purtat în acel film.

Rochia de mireasă, voalul şi pantofii purtaţi de Madonna în ziua în care s-a căsătorit cu actorul Sean Penn, în 1985, în California, ar putea să fie vândută cu 60.000 de dolari, iar documentul prin care cuplul a solicitat divorţul, în 1987, va fi pus la rândul său în vânzare. Divorţul celor două vedete a fost finalizat în 1989.

Madonna a ocupat primul loc în topul vedetelor care au obţinut cele mai mari venituri în anul 2013, întocmit de revista Forbes. Vedeta americană a obţinut 125 de milioane de dolari din iunie 2012 până în iunie 2013, în principal graţie turneului ei mondial „MNDA Tour”, vânzărilor de produse promoţionale, parfumurilor sale şi liniei vestimentare Material Girl.

Colecţia de obiecte care au aparţinut Madonnei, despre care specialiştii spun că va atrage un număr mare de colecţionari, muzee şi investitori, reprezintă doar o parte a licitaţiei „Icons & Idols: Rock ‘n’ Roll”, unde vor fi propuse spre vânzare peste 700 de loturi ce provin de la 40 de artişti, precum cântăreţele pop Katy Perry, Beyonce, Lady Gaga şi starul western Naomi Judd.

„Aceste vedete îşi vând propriile obiecte şi o parte importantă din banii obţinuţi va fi donată unor organizaţii de caritate”, au precizat reprezentanţii casei Julien’s Auctions, care consideră că licitaţia va genera încasări totale cuprinse între 1,2 milioane şi 1,8 milioane de dolari.

Sursa: One.ro