MUZ FM

NEWS

Vedetele dau fuga să se congeleze

Un tratament scump, dar care promite prelungirea vieţii cu cel puţin 10 ani, face furori peste Ocean, în rândul vedetelor trecute de prima tinereţe.

Criogenia e cunoscută tuturor de mult timp, mai ales iubitorilor de filme SF. Câţiva medici deştepţi au reuşit să o transpună în realitate şi în beneficiul celor care vor să trăiască mai mult. Astfel, la Hollywood, starurile care nu se mai simt atât de proaspete şi de viguroase se programează la o şedinţă de criogenie, ce presupune şederea timp de 90 de secunde într-o capsulă unde temperatura este de -140 de grade. Primul care a vrut să testeze metoda a fost actorul Sylvester Stallone, care a plătit 1.500 de dolari pentru o sesiune de congelare. “Când a ieşit de acolo, spunea că nu-şi mai simte picioarele şi credea că a degerat. Dar susţinea că are mai multă energie şi forţă”, a declarat un medic de la Hollywood, care deţine o capsulă pentru criogenare. Specialistul susţine că are programări pentru doi ani de-acum încolo.

Sursa:Libertatea.ro